„Legată de Scaunul cu Rotile, Mireasa Privea în Depărtare. În Mâinile Ei, Ținea un Buchet de Trandafiri Albi”: Lângă Ea Stătea El. Înalt, Bine Făcut și Chipeș

Eliana stătea în scaunul ei cu rotile, ochii ei fixați pe orizont ca și cum ar căuta ceva dincolo de vizibil. Părul ei odată vibrant castaniu acum avea șuvițe de argint, un testament al anilor care au trecut. Rochia lungă și albă pe care o purta era o capodoperă de măiestrie, împodobită cu broderii delicate cusute manual care spuneau povești de dragoste și speranță. În mâinile ei, strângea un buchet de trandafiri albi, petalele lor moi și pure atingându-i pielea.

Lângă ea stătea Andrei, înalt și bine făcut, prezența lui atrăgând atenția. Părul lui negru era pieptănat cu grijă, iar costumul îi venea perfect, accentuându-i trăsăturile chipeșe. Se uita la Eliana cu un amestec de dragoste și tristețe în ochi. Trecuseră prin atât de multe împreună, iar astăzi trebuia să fie o celebrare a dragostei lor durabile.

Trecătorii pe strada aglomerată din București nu puteau să nu observe cuplul. Unii priveau cu admirație, atinși de legătura evidentă dintre ei. Alții aruncau priviri pline de milă, incapabili să înțeleagă profunzimea conexiunii lor. Scaunul cu rotile al Elianei era un memento dureros al accidentului care le-a schimbat viețile pentru totdeauna.

Trecuseră cinci ani de la acea zi fatidică când un șofer beat a trecut pe roșu, lăsând-o pe Eliana paralizată de la brâu în jos. Visele pe care le împărțiseră de a călători prin lume și de a întemeia o familie fuseseră spulberate într-o clipită. Dar Andrei nu a ezitat niciodată în angajamentul său față de ea. A stat alături de ea prin nenumărate operații și sesiuni epuizante de terapie fizică, crezând mereu că pot găsi fericirea în ciuda obstacolelor.

Astăzi trebuia să fie ziua nunții lor, o zi pe care o planificaseră și visaseră atât de mult timp. Dar pe măsură ce Eliana stătea acolo în scaunul ei cu rotile, nu putea scutura sentimentul că ceva lipsea. Bucuria pe care se așteptase să o simtă era umbrită de un sentiment profund de pierdere.

Andrei s-a aplecat lângă ea, luându-i mâna în a lui. „Eliana,” a spus el încet, „te iubesc mai mult decât orice pe lume. Știu că nu este așa cum ne-am imaginat ziua nunții noastre, dar îți promit că vom trece prin asta împreună.”

Lacrimi i-au umplut ochii Elianei în timp ce se uita în fața sinceră a lui Andrei. Voia să-l creadă, să se agațe de speranța care i-a susținut atât de mult timp. Dar greutatea realității lor era copleșitoare.

Pe măsură ce ceremonia începea, mintea Elianei se întorcea la viața pe care o visasera odată. Se vedea mergând pe culoar la brațul tatălui ei, dansând cu Andrei sub stele și ținându-și copiii în brațe. Dar acele vise păreau acum amintiri îndepărtate.

Cuvintele oficiantului păreau să se estompeze împreună în timp ce Eliana se străduia să rămână prezentă. Simțea strânsoarea lui Andrei pe mâna ei, ancorând-o în momentul prezent. Când a venit timpul pentru jurămintele lor, Andrei a vorbit cu convingere și dragoste, promițând să stea alături de ea prin fiecare provocare.

Eliana a tras adânc aer în piept înainte de a-și rosti propriile jurăminte. „Andrei,” a început ea, vocea tremurându-i, „ai fost stânca mea, puterea mea și speranța mea. Te iubesc mai mult decât pot exprima cuvintele. Dar trebuie să știi că mi-e frică. Mi-e frică de ceea ce ne rezervă viitorul și dacă pot fi partenerul pe care îl meriți.”

Ochii lui Andrei s-au umplut de lacrimi în timp ce asculta cuvintele ei sincere. „Eliana,” a spus el blând, „vom înfrunta acele temeri împreună. Vom găsi o cale să construim o viață frumoasă în felul ei.”

Pe măsură ce schimbau inelele și își pecetluiau jurămintele cu un sărut, Eliana a simțit o licărire de speranță printre tristețe. Calea lor va fi departe de a fi ușoară, dar se aveau unul pe celălalt.

Ceremonia s-a încheiat și pe măsură ce mergeau împreună pe culoar, Eliana nu putea să nu observe expresiile mixte pe fețele invitaților lor. Unii zâmbeau cu adevărata fericire pentru ei, în timp ce alții priveau cu simpatie.

Pe măsură ce părăseau locația și pășeau pe străzile aglomerate ale orașului, Eliana simțea un sentiment de incertitudine despre ceea ce urma. Viitorul era necunoscut și plin de provocări, dar știa un lucru sigur: ea și Andrei le vor înfrunta împreună.