„Dacă Nu Veneai Acasă Mai Devreme, Nu Ai Fi Știut,” Scuza Soțului Meu

Era o după-amiază răcoroasă de miercuri când eu, Valentina, am decis să-mi surprind mama cu o vizită la spital. Se simțea rău în ultima vreme și nimic nu o înveselea mai mult decât supa ei preferată de pui făcută în casă. Plănuiam să trec pe acasă mai întâi, să adun ingredientele și să gătesc la ea acasă, astfel încât să nu trebuiască să se îngrijoreze de nimic la întoarcerea ei.

Când am întors mașina în alee, am observat o altă mașină parcată lângă cea a soțului meu, Andrei. Era neobișnuit pentru el să aibă musafiri în timpul săptămânii. Curiozitatea m-a împins să descui ușa din față în liniște și să pășesc înăuntru.

Sunetele râsetelor răsunau din sufragerie, un contrast puternic cu liniștea obișnuită a casei noastre. M-am apropiat pe vârfuri și am privit după colț, inima mea scufundându-se când i-am văzut pe Andrei și o femeie stând prea aproape pe canapea. Împărțeau o sticlă de vin, iar mâna ei era pe genunchiul lui.

Mi-am dres glasul zgomotos, făcându-mi prezența cunoscută. Femeia, pe care o recunoșteam ca fiind Ioana de la biroul lui Andrei, s-a ridicat brusc, obrajii ei roșindu-se de jenă. Andrei, la fel de surprins, a bâiguit: „Valentina! Ai venit devreme.”

„Da, am venit să fac niște supă pentru mama,” am răspuns, vocea mea fiind stabilă în ciuda tumultului din interiorul meu. „Cine este prietena ta?”

Andrei a prezentat-o rapid pe Ioana, explicând că venise doar pentru a discuta niște probleme urgente de serviciu. Cuvintele lui păreau goale, iar atmosfera era tensionată. Ioana s-a scuzat, mormăind ceva despre faptul că trebuie să plece, și am privit-o cum se grăbea spre ușă.

Odată ce am rămas singuri, l-am confruntat pe Andrei. „Este ceva ce trebuie să-mi spui?” am întrebat, durerea fiind evidentă în vocea mea.

Andrei a oftat, trecându-și mâinile prin păr. „Dacă nu veneai acasă mai devreme, nu ai fi știut,” a început el, vocea lui fiind un amestec de frustrare și vinovăție. „Nu este ceea ce crezi, Valentina. Doar… am petrecut mult timp împreună la serviciu și lucrurile au scăpat puțin de sub control astăzi.”

Simplitatea mărturisirii lui nu a făcut nimic pentru a alina durerea trădării. „Scăpat de sub control?” am repetat eu, mintea mea fiind plină de imagini cu apropierea lor pe canapea.

„Doar vorbeam și lucrurile au evoluat,” a încercat Andrei să explice, cuvintele lui pierzându-se sub privirea mea.

Am clătinat din cap, simțind un profund sentiment de deziluzie. „Am nevoie de timp să mă gândesc,” am spus încet, întorcându-mă spre bucătărie. Planurile de a găti pentru mama păreau acum goale, umbrite de trădarea din propria mea casă.

Andrei nu m-a oprit când am plecat. Casa părea mai rece, tăcerea fiind acum un memento al distanței dintre noi. Am petrecut noaptea la mama mea, lăsându-l pe Andrei singur să-și reflecteze asupra acțiunilor sale. Următoarele câteva zile au fost un blur de confuzie și durere. Conversațiile cu Andrei erau tensionate, fiecare dintre noi evitând bucățile sfărâmate ale încrederii noastre.

În cele din urmă, ruptura a fost prea mare pentru a fi reparată. Dragostea și încrederea pe care le aveam pentru Andrei au fost iremediabil distruse de acțiunile lui necugetate. Casa pe care o construisem împreună părea acum un loc straniu, plin de ecouri ale ceea ce ar fi putut fi.