„I-am Oferit Fiului Meu o Casă, Am Renovato, Am Cumpărat Mobilă. Acum Soția Lui Vrea Să o Vândă”

Din momentul în care s-a născut Andrei, am știut că vreau să-i ofer lumea întreagă. Pe măsură ce creștea, la fel creștea și determinarea mea de a-i asigura un viitor stabil și sigur. Când avea cinci ani, am început să economisesc fiecare leu în plus din joburile mele part-time pentru viitoarea lui casă. Nu a fost ușor, echilibrând munca și creșterea lui Andrei ca mamă singură, dar fiecare sacrificiu părea să merite când îmi imaginam cum va prospera într-un loc al lui.

Anii au trecut, iar economiile s-au transformat încet într-o sumă substanțială. Până când Andrei a ajuns la sfârșitul vârstei de douăzeci de ani, aveam suficienți bani pentru a-l ajuta să cumpere o casă micuță și confortabilă într-un cartier frumos. Avea nevoie de ceva lucrări, dar am văzut potențialul ei de a deveni o casă perfectă pentru început. Am folosit o parte din bani pentru a cumpăra casa și am pus deoparte restul pentru renovări.

Andrei a fost extrem de fericit când i-am înmânat cheile de ziua lui de 30 de ani. Nu-i venea să creadă că micuța casă era a lui. Am petrecut următoarele câteva luni renovând-o împreună. Am angajat contractori, dar am pus și mult din munca mea—vopsind pereții, instalând dulapuri și chiar punând podele noi. Fiecare pensulă și fiecare cui au fost un act de dragoste.

În această perioadă, Andrei mi-a prezentat-o pe prietena lui, Ioana. Era fermecătoare și părea să aprecieze efortul pe care îl depuneam în casă. S-au căsătorit nu mult după ce renovările au fost finalizate și s-au mutat împreună în casă. Eram fericită să-i văd cum se stabilesc, decorând locul și transformându-l în casa lor.

Cu toate acestea, lucrurile au început să se schimbe la câteva luni după căsătorie. Ioana a început să sugereze că ar trebui să vândă casa pentru a cumpăra una mai mare într-un cartier mai select. Am fost luată prin surprindere; casa era menită să fie un început stabil pentru Andrei, un loc plin de amintiri și munca mea grea. Dar Ioana era convingătoare, iar Andrei părea să ia în considerare ideea din ce în ce mai serios pe măsură ce timpul trecea.

Discuțiile lor s-au transformat în certuri și puteam vedea stresul pe care îl provoca lui Andrei. Era sfâșiat între loialitatea față de mine și dorința de a o face fericită pe Ioana. Am încercat să vorbesc cu Ioana, să-i explic cât de mult înseamnă casa pentru noi, dar ea mi-a respins sentimentele, spunând că este doar o „casă de început” și că trebuie să se gândească la viitorul lor.

Tensiunea a atins punctul culminant când Ioana i-a dat lui Andrei un ultimatum: să vândă casa sau să riște căsnicia lor. Cu inima frântă, am privit cum fiul meu se lupta cu decizia. În cele din urmă, dragostea pentru soția lui a cântărit mai mult decât sentimentul legat de casă și a decis să o pună pe piață.

Casa s-a vândut rapid și, în timp ce Andrei și Ioana au trecut la un nou capitol din viața lor, eu am rămas cu un sentiment de pierdere. Casa pe care o construisem pentru fiul meu, cu vise de reuniuni de familie și nepoți alergând prin holuri, era acum dispărută. Am realizat atunci că oricât ai oferi, uneori nu este niciodată suficient.