„Mi-am Dat Fiul Afară și M-am Mutat cu Soția Lui: Fără Regrete, Doar Lecții Învățate”

Nimeni nu mă înțelege. Recent, mi-am dat fiul afară și m-am mutat cu soția lui. Familia mea crede că am înnebunit. Nu regret decizia mea. Singura parte amară este realizarea că nu am putut să-i țin piept mai devreme.

Soțul meu decedat, Andrei, era un bărbat chipeș: înalt, cu păr negru, umeri lați, ochi căprui și un ten aspru. Vocea lui era adâncă și catifelată, un sunet care putea liniști orice furtună. Când a murit, am rămas singură să-mi cresc fiul, Mihai. Am făcut tot ce am putut, dar undeva pe drum, lucrurile au luat o întorsătură greșită.

Mihai a crescut să fie imaginea vie a tatălui său, dar fără niciuna dintre calitățile lui. Era exigent, egoist și manipulator. Întotdeauna am crezut că este doar o fază, că va trece peste ea. Dar nu a fost așa. În schimb, s-a înrăutățit, mai ales după ce s-a căsătorit cu Ana.

Ana era o fată dulce, prea dulce pentru Mihai. Era răbdătoare, iubitoare și întotdeauna încerca să vadă partea bună din oameni. Dar nici ea nu putea ignora comportamentul lui Mihai la nesfârșit. Venea acasă târziu, beat, și își descărca frustrările pe ea. Le auzeam certurile prin pereții subțiri ai casei noastre și îmi frângeau inima.

Într-o noapte, lucrurile au escaladat. Mihai a venit acasă furios, țipând și aruncând lucruri. Ana plângea, încercând să-l calmeze, dar el nu voia să asculte. Nu am mai putut suporta. Am intrat furtunos în camera lor și i-am spus lui Mihai să plece. A râs de mine, dar am rămas fermă. I-am spus să-și facă bagajele și să plece. A fost șocat, dar a făcut cum i-am spus. Pentru prima dată în viața mea, m-am simțit puternică.

După ce Mihai a plecat, eu și Ana am stat în tăcere. Ea încă plângea și am simțit un fior de vinovăție. Dar știam că am făcut ceea ce trebuia. I-am spus că poate rămâne cu mine, că vom găsi o soluție împreună. A dat din cap și ne-am îmbrățișat, găsind amândouă confort în prezența celeilalte.

Zilele care au urmat au fost grele. Familia mea era furioasă pe mine. Nu puteau înțelege de ce mi-am dat propriul fiu afară. M-au numit nebună, au spus că exagerez. Dar nu-mi păsa. Știam că am făcut ceea ce trebuia.

Eu și Ana ne-am apropiat mai mult. Ne petreceam serile vorbind, împărtășind povești despre Andrei și Mihai. Mi-a povestit despre momentele bune pe care le-a avut cu Mihai, momentele când era bun și iubitor. Dar acele momente erau rare. Majoritatea timpului era furios și distant.

Într-o zi, Mihai a apărut la ușa noastră. Arăta diferit, mai slab și mai obosit. M-a implorat să-l las să se întoarcă, a spus că s-a schimbat. Dar nu l-am putut crede. I-am spus că trebuie să-mi demonstreze asta, să-mi arate că s-a schimbat cu adevărat. A plecat și de atunci nu l-am mai văzut.

Eu și Ana continuăm să trăim împreună. Avem suișuri și coborâșuri, dar ne susținem reciproc. Nu regret decizia de a-l da afară pe Mihai. Singurul lucru pe care îl regret este că nu am făcut-o mai devreme. Poate dacă aș fi făcut-o, lucrurile ar fi fost diferite. Poate Mihai s-ar fi schimbat. Dar nu pot să mă gândesc la trecut. Pot doar să merg înainte, zi de zi.