Cu trei săptămâni înainte de nuntă, am aflat unde se duseseră economiile noastre. Atunci am înțeles că eu și fiica mea vom fi mereu pe locul doi
— Ai luat banii de verighete ca să-i plătești Corinei restanțele?
Radu stătea lângă frigider, cu telefonul în mână. Pe masă aveam două modele de invitații și chitanța pentru rochia mea. Mai erau trei săptămâni până la nuntă.
— Nu puteam s-o las așa, Elena. Acolo locuiesc copiii mei.
— Și de ce am aflat din aplicația băncii, nu de la tine?
A pus telefonul cu fața în jos. Făcea asta de câteva luni. Eu mă prefăceam că nu observ.
Ne cunoscuserăm la un curs de înot pentru copii. Eu o duceam pe Mara, fata mea de nouă ani. El venea cu Tudor și Ilinca, de unsprezece și șapte ani. Eram amândoi divorțați, obosiți și foarte atenți să nu mai greșim.
M-a cucerit tocmai felul în care era tată. Avea mereu haine uscate pentru copii, știa când aveau serbare, nu întârzia la sfârșiturile de săptămână stabilite. După un fost soț care uita până și zilele de naștere, mie asta mi s-a părut enorm.
Când s-a mutat în apartamentul meu, am făcut loc pentru toți trei. Mara a cedat un sertar, eu am cumpărat o canapea extensibilă. Copiii se certau pe telecomandă și apoi adormeau grămadă, la desene.
Am crezut că ne ieșea.
Corina a început cu lucruri mici. Două sute de lei până la salariu. Un drum la primărie. O baterie schimbată la chiuvetă.
— Pentru copii, îmi spunea el.
Și eu îl credeam. Nici acum nu cred că un divorț te scutește de responsabilitatea de părinte.
Numai că, încet, orice problemă a ei devenea urgența noastră.
Într-o sâmbătă am rămas cu trei copii și aluatul de pizza pe masă, fiindcă ea nu găsea niște acte pentru apartament. Radu s-a întors după patru ore. Actele erau într-un dosar, într-un dulap.
Altă dată, a plecat de la aniversarea Marei pentru că fostei soții nu-i pornea mașina. Copiii lui erau cu noi.
Mara a ținut felia de tort neatinsă până s-a topit crema.
— Se mai întoarce înainte să mă culc?
I-am spus că probabil da. N-a venit.
Când am încercat să vorbesc despre asta, Radu a oftat:
— Tu vrei să-i întorc spatele? După paisprezece ani?
— Vreau să nu ne mai întorci nouă spatele de fiecare dată când sună ea.
A dormit pe canapea. Dimineața eu am făcut cafeaua, tot eu. Mi-era frică să nu stric ceva ce îmi dorisem atât.
Pentru nuntă strânseserăm doisprezece mii de lei într-un cont comun. Eu pusesem șapte mii, din ore suplimentare la cabinetul stomatologic unde lucram ca asistentă. Amânasem schimbarea ochelarilor și cumpărasem haine doar pentru Mara.
Transferul către Corina fusese de șase mii cinci sute de lei. Restanțe la credit și întreținere.
— Îi primim înapoi, a spus Radu.
— Când?
— Nu știu exact. Când se pune pe picioare.
— Știai de restanțe înainte să alegem meniul?
S-a uitat spre geam.
— De două săptămâni.
Asta m-a durut mai tare decât suma. Stătuse lângă mine, gustase tort, discutase despre muzică, în timp ce hotărâse singur ce facem cu banii noștri.
Telefonul lui a vibrat. Pe ecran a apărut Corina.
A întins mâna din reflex.
— Nu răspunzi acum, am zis.
M-a privit de parcă îi cerusem ceva urât.
— Dacă s-a întâmplat ceva cu copiii?
— Sunt la mama ta. Tu i-ai dus azi-dimineață.
Telefonul a tăcut. Apoi a venit un mesaj. Corina voia să știe dacă putea trece seara să discute despre notar.
Nu l-am rugat să aleagă. Cred că alegerea lui se vedea deja în toate serile în care eu așteptasem.
— Nu mai fac nunta, Radu.
A râs scurt, nevenindu-i să creadă.
— Pentru niște bani?
— Pentru că nici măcar acum nu înțelegi.
Au urmat promisiuni, reproșuri, două zile în care a fost neobișnuit de atent. Mama mi-a spus să nu mă pripesc, că lumea fusese anunțată. Avansul pentru restaurant l-am pierdut.
Radu s-a mutat la fratele lui. Am stabilit în scris cum îmi restituie partea din economii.
Când a luat ultima geantă, Mara l-a îmbrățișat. Eu am plâns abia după ce ea a adormit. Încă îl iubeam. Asta n-a făcut despărțirea mai puțin necesară.
Nu i-am cerut niciodată să-și iubească mai puțin copiii. Am vrut doar ca viața noastră să conteze și ea.
Oare trebuia să mai aștept să înțeleagă, când fiica mea învățase deja să nu-l mai aștepte?