Soacra ne-a dat banii pentru avansul apartamentului, apoi a cerut cheile: „După cât v-am ajutat, trebuie să vă anunț când vin?”

— Dă-mi cheia, Elena. Nu te mai purta de parcă aș fi venit să vă fur!

Soacra mea stătea în mijlocul bucătăriei, cu palma întinsă. Pe masă se răcea ciorba, iar eu țineam în pumn cheia pe care tocmai o scosesem din ușă. Radu se uita la noi fără să spună nimic.

— Ați intrat în dormitor. Ați deschis sertarele.

— Ți-am pus hainele în ordine. Așa îmi mulțumești pentru banii mei?

Acolo ajunseserăm. Optzeci de mii de lei și impresia că, odată cu avansul, cumpăraserăm și obligația de a nu mai închide niciodată ușa.

Cu un an înainte, eu și Radu încă locuiam într-o garsonieră închiriată. El lucra la un depozit, eu eram casieră la un magazin de materiale de construcții. Strânseserăm bani patru ani. Tot nu ajungeau pentru avans și cheltuielile de cumpărare.

Când proprietarul ne-a anunțat că mărește chiria, am plâns pe marginea căzii. Aveam treizeci și patru de ani și visam la un copil, dar calculam dacă ne permitem o mașină de spălat.

Atunci s-a oferit doamna Doina.

Vânduse casa părinților ei, rămasă goală într-un sat de lângă Ploiești.

— Luați banii. Pentru cine am muncit? Nu vreau să vă văd îmbătrânind prin chirii.

Am întrebat-o de două ori dacă vrea să-i înapoiem.

— Nu mă jigni, Elena. Suntem familie.

Am crezut-o. Pe bune, am crezut-o.

Prima condiție a apărut când am găsit un apartament lângă serviciul meu.

— Tocmai acolo? Și eu cum ajung la voi? Când aveți copil, cine vă ajută?

Radu mi-a spus că avea dreptate. Am cumpărat în cartierul ei, la trei stații distanță. Pentru mine însemna încă un autobuz dimineața, dar mi-am zis că nu poți primi atâția bani și să nu lași nimic de la tine.

Cheia a cerut-o în ziua mutării.

— Pentru urgențe.

Radu i-a dat-o înainte să mă întrebe.

Urgențele au început marțea următoare: o oală cu sarmale. Joi, niște perdele. Sâmbătă, la opt dimineața, am auzit aspiratorul din sufragerie.

Am ieșit în cămașa de noapte, speriată.

— Dormeați? Păi se duce ziua, mamă!

Îi spuneam lui Radu că nu mă simt acasă. El își freca fruntea.

— Știu cum e, dar ne-a ajutat enorm. Nu pot să-i trântesc ușa.

— Nu-ți cer asta. Îți cer să sune înainte.

O vreme a sunat. Din fața blocului.

Apoi a început să comenteze bonurile lăsate pe frigider, rufele nestrânse, mâncarea comandată.

— Rate aveți, dar bani de pizza se găsesc.

Eu tăceam. Ajunsesem să ascund cumpărăturile prin dulapuri, ca un copil prins cu ceva interzis.

În seara aceea venisem mai devreme de la muncă. O găsisem în dormitor, împăturindu-mi lenjeria. Pe pat era și dosarul cu analizele pentru investigațiile de fertilitate.

— De ce nu mi-ați spus că aveți probleme? m-a întrebat.

Mi s-a făcut rău de rușine. Nici surorii mele nu-i povestisem încă.

I-am cerut cheia. A ridicat vocea. A venit Radu, iar ea i-a spus imediat:

— Nevastă-ta mă dă afară din casa la care am pus eu banii.

El a rămas lângă ușă. Tăcerea lui m-a durut mai tare decât cearta.

— Spune ceva, l-am rugat. Nu mă lăsa tot pe mine să fiu aia rea.

Doamna Doina a izbucnit în plâns.

— Dacă trăia taică-tu, nu ajungeam să fiu umilită așa.

Radu a tras un scaun, dar nu s-a așezat.

— Mamă, îți mulțumesc pentru bani. Dar Elena are dreptate.

Ea s-a oprit din plâns.

— Cum adică?

— Nu mai intri fără să ne înțelegem înainte. Și nu umbli prin lucrurile noastre.

— Atunci să-mi dați banii înapoi!

Am simțit că-mi fuge podeaua. El a înghițit în sec.

— Dacă asta vrei, stabilim cum îi restituim. Dar cheia rămâne aici.

A plecat fără să-l privească.

În noaptea aceea am stat la masă cu salariile, rata și facturile în față. Nu aveam de unde să scoatem suma. Radu a luat mâna de pe calculator.

— Îmi pare rău. Te-am lăsat singură ca să nu se supere mama.

Nu s-a reparat totul atunci. Două săptămâni nu ne-a răspuns. Mai târziu a spus că nu vrea banii înapoi, dar vorbea rece cu mine.

Prima dată când a sunat să întrebe dacă poate veni duminică, am plâns după ce am închis.

Încă mă simt datoare pentru ajutor. Dar o datorie de recunoștință înseamnă să renunți la liniștea din propria casă?