„Cora Stătea și Plângea, Acum Casa Aparținea Străinilor, și Era la Mila Lor”

Cora stătea pe banca de lemn uzată, cu ochii fixați pe casa veche care fusese căminul ei de când se știa. Vopseaua era scorojită, iar obloanele atârnau strâmb, dar pentru ea, era încă frumoasă. Ținea amintiri de râsete, iubire și o viață de muncă grea. Acum, aparținea străinilor, și era la mila lor.

Nu putea să înțeleagă cum s-a ajuns aici. Cora a crezut întotdeauna în a trăi o viață cinstită. Nu a dorit niciodată răul nimănui și a făcut tot posibilul să-și crească singurul fiu, Andrei, cu aceleași valori. Dar undeva pe drum, lucrurile au mers teribil de prost.

Andrei fusese un copil strălucit, plin de promisiuni. Excelase la școală și avea visuri de a deveni medic. Cora muncise neobosit pentru a-l susține, luând ture suplimentare la restaurant și economisind fiecare bănuț. Nu-și dorea nimic mai mult decât să-l vadă reușind.

Dar pe măsură ce Andrei creștea, devenea distant. A intrat într-un anturaj prost și a început să facă alegeri greșite. Cora a încercat să intervină, dar el o respingea. A renunțat la facultate și a început să treacă de la un loc de muncă fără perspectivă la altul. Visurile unui viitor luminos s-au estompat într-o ceață de dezamăgire.

Într-o zi, Andrei a venit la Cora cu o propunere. Întâlnise un bărbat pe nume Mihai care promitea să-l ajute să-și revină. Tot ce aveau nevoie era o mică investiție. Cora era ezitantă, dar Andrei era convingător. O asigura că aceasta era șansa lor de a schimba lucrurile.

Împotriva judecății sale mai bune, Cora a fost de acord să ipotecheze casa. A semnat actele cu inima grea, sperând că aceasta va fi șansa de care Andrei avea nevoie. Dar pe măsură ce lunile treceau, devenea clar că Mihai nu era altceva decât un escroc. Banii au dispărut, iar Andrei a rămas doar cu promisiuni goale.

Banca a început să sune, iar Cora nu mai putea ține pasul cu plățile. Notificarea de executare silită a sosit ca o sentință de moarte. A implorat banca, explicându-și situația, dar nu au fost mișcați. Casa a fost vândută la licitație, iar Cora a primit câteva săptămâni pentru a evacua.

Acum, stătea pe bancă, urmărind cum noii proprietari se mutau. Erau un cuplu tânăr cu doi copii mici, plini de entuziasm pentru noua lor casă. Cora simțea un fior de invidie și tristețe. Această casă fusese sanctuarul ei, iar acum era pierdută.

Nu avea unde să meargă. Economiile ei erau epuizate, iar Andrei era de negăsit. Dispăruse la scurt timp după executarea silită, lăsând-o pe Cora să se descurce singură. A apelat la prieteni și familie, dar fie nu puteau, fie nu voiau să o ajute.

Cora își petrecea zilele rătăcind pe străzi, căutând un loc unde să-și odihnească oasele obosite. Găsea adăpost temporar în adăposturi pentru persoane fără adăpost și cantine sociale, dar era departe de confortul propriei case. Nopțile erau cele mai grele, pline de frig și singurătate.

Pe măsură ce iarna se apropia, sănătatea Corei începea să se deterioreze. Dezvoltase o tuse persistentă care refuza să dispară. A încercat să caute ajutor medical, dar fără asigurare sau bani, opțiunile ei erau limitate. Femeia odată puternică care își crescuse singură fiul era acum fragilă și vulnerabilă.

Într-o noapte amar de rece, Cora s-a găsit ghemuită într-un prag de ușă, tremurând necontrolat. Și-a închis ochii și s-a gândit la casa veche, la căldura și iubirea pe care le avusese odată. Lacrimi i-au curs pe față când și-a dat seama că nu o va mai vedea niciodată.

În primele ore ale dimineții, corpul Corei a cedat în fața frigului. A murit liniștită, singură și uitată de lumea care fusese odată casa ei.