„Soțul meu s-a reconectat cu o prietenă din liceu: Acum sunt copleșită de gelozie și neputință”

Obișnuiam să cred că gelozia era un semn de nesiguranță, ceva ce se întâmpla doar în relațiile care nu aveau încredere. Dar acum mă aflu într-o situație în care gelozia mi-a acaparat viața și nu știu cum să o gestionez. Soțul meu, Andrei, s-a reconectat recent cu o veche prietenă din liceu, Ana. Erau apropiați pe atunci și acum par să reia legătura de unde au lăsat-o.

Totul a început destul de inocent. Andrei a menționat că a întâlnit-o pe Ana într-o zi la o cafenea. Au făcut schimb de numere de telefon și au început să-și trimită mesaje. La început, nu am dat prea mare importanță. La urma urmei, toată lumea are prieteni din trecut. Dar pe măsură ce săptămânile treceau, comunicarea lor devenea tot mai frecventă. Au început să se întâlnească pentru prânz, să meargă la plimbări și chiar să participe împreună la evenimente.

Între timp, viața mea se destrăma. După ce am născut al doilea nostru copil, Maria, m-am confruntat cu dezechilibre hormonale care au dus la o creștere semnificativă în greutate. Am pus aproape douăzeci de kilograme și mă simțeam neatractivă și nesigură pe mine. Nici măcar nu puteam să mă uit în oglindă fără să simt dezgust. Andrei încerca să mă reasigure că încă mă găsește frumoasă, dar cuvintele lui păreau goale când petrecea atât de mult timp cu Ana.

Într-o seară, Andrei a venit târziu acasă după una dintre ieșirile lui cu Ana. Era într-o stare de spirit bună, râzând și povestind despre cât de bine s-au distrat. Nu am putut să nu simt un fior de gelozie. L-am confruntat, întrebându-l de ce petrece atât de mult timp cu ea. A trecut peste subiect, spunând că sunt doar prieteni și că nu am de ce să-mi fac griji.

Dar nu puteam scăpa de sentimentul că ceva nu este în regulă. Am început să-i verific telefonul când nu era prin preajmă, căutând semne de infidelitate. Nu am găsit nimic concret, dar mesajele dintre ei erau pline de glume interne și anecdote personale care mă făceau să mă simt ca un outsider în propria mea căsnicie.

Pe măsură ce lunile treceau, gelozia mea s-a transformat în resentiment. Îl resentam pe Andrei pentru că petrecea atât de mult timp cu Ana și pentru că mă făcea să mă simt ca și cum nu aș fi suficientă. O resentam pe Ana pentru că era tot ceea ce eu nu eram—slabă, atrăgătoare și încrezătoare. Și cel mai mult mă resentam pe mine însămi pentru că îmi lăsam nesiguranțele să mă copleșească.

Într-o noapte, după o altă ceartă despre Ana, Andrei și-a făcut bagajele și a plecat. A spus că are nevoie de spațiu pentru a reflecta asupra lucrurilor. Eram devastată. Simțeam că lumea mea se prăbușește în jurul meu. Am încercat să iau legătura cu el, dar nu răspundea la apelurile sau mesajele mele.

Zilele s-au transformat în săptămâni și Andrei încă nu se întorsese acasă. Am aflat prin prieteni comuni că stătea la Ana. Vestea m-a distrus. Simțeam că cele mai mari temeri ale mele deveniseră realitate. Nu puteam mânca sau dormi; tot ce puteam face era să plâng și să mă întreb unde am greșit.

În cele din urmă, Andrei s-a întors pentru a discuta. A recunoscut că dezvoltase sentimente pentru Ana, dar a insistat că între ei nu s-a întâmplat nimic fizic. A spus că are nevoie de timp pentru a-și da seama ce vrea și că nu era sigur dacă mariajul nostru putea fi salvat.

Am rămas într-o stare de incertitudine, neștiind ce ne rezervă viitorul. Gelozia și neputința care mă consumaseră erau acum înlocuite de un profund sentiment de pierdere și incertitudine. Nu știam dacă Andrei se va întoarce la mine sau dacă mariajul nostru era terminat pentru totdeauna.

În cele din urmă, nu a existat o rezolvare fericită. Andrei s-a mutat definitiv și am început procesul de divorț. Ana a rămas o prezență constantă în viața lui, iar eu am fost lăsată să adun bucățile inimii mele sfărâmate.