Prețul unei saune: O familie, două tabere și o lecție de neuitat
— Clara, iar au venit? vocea lui Marcel răsună din bucătărie, în timp ce eu încercam să ascund ultimele farfurii murdare sub chiuvetă. Mirosea a transpirație amestecată cu uleiuri esențiale, iar râsetele stridente ale verișorilor mei răsunau dinspre saună. Era a treia oară săptămâna asta când casa noastră se transforma în stațiune gratuită pentru rudele mele.
— Da, Marcel, au zis că stau doar o oră… ca data trecută, am răspuns încercând să-mi maschez exasperarea. Dar știam amândoi că „o oră” însemna, de fapt, toată seara și jumătate din noapte.
Când am cumpărat sauna, visam la seri liniștite, la momente doar pentru noi doi. Dar vestea s-a răspândit mai repede decât credeam. Într-o săptămână, unchiul Doru și mătușa Lenuța au venit „să vadă minunea”. Apoi au venit și copiii lor, apoi verișorii mei, apoi vecinii lor… Toți cu prosoape sub braț și cu pretenția că „suntem familie”.
— Clara, nu mai pot! Nu mai e casa noastră! Nu mai avem intimitate! Marcel a ridicat vocea într-o seară, după ce a găsit-o pe verișoara mea, Mirela, cotrobăind prin frigider după bere.
— Știu… dar ce să fac? Dacă le spun ceva, se supără. Știi cum e mama: „Familia e tot ce ai pe lume!”
Dar nu era tot ce aveam. Aveam și liniștea noastră. Aveam și dreptul la intimitate. Și totuși, mă simțeam vinovată că mă deranjează prezența lor. Mă simțeam egoistă.
Într-o duminică, după ce toți au plecat, am găsit prosoape ude pe canapea, pahare murdare pe masă și ușa de la baie larg deschisă. Am izbucnit în plâns. Marcel m-a luat în brațe și mi-a șoptit:
— Clara, trebuie să punem limite. Altfel ne pierdem pe noi.
Am stat toată noaptea și am vorbit. Am făcut o listă cu tot ce ne deranja: lipsa de respect pentru spațiul nostru, faptul că nu aduceau niciodată nimic (nici măcar un suc), că veneau neanunțați și stăteau ore întregi. Am decis să le dăm o lecție.
A doua zi am sunat-o pe mama:
— Mamă, te rog să le spui tuturor că sauna e stricată. A cedat instalația electrică și trebuie să chemăm un specialist.
— Vai de mine! Dar tocmai voiam să vin cu Lenuța și cu fetele… Nu se poate repara până sâmbătă?
— Nu știu, mamă. Poate durează săptămâni.
Zvonul s-a răspândit rapid. Dintr-o dată, casa noastră a devenit pustie. Niciun telefon, nicio vizită surpriză. Doar liniște. La început ne-am bucurat. Am redescoperit plăcerea de a sta împreună la un film sau de a bea cafeaua în liniște pe terasă.
Dar după două săptămâni, mama m-a sunat plângând:
— Clara, ce se întâmplă? De ce nu mai vrei să ne vezi? Toată lumea zice că v-ați schimbat…
Am simțit un nod în gât. Poate exagerasem? Poate trebuia să fiu mai directă?
În weekendul următor am invitat familia la masă — fără saună. Au venit toți: mama, tata, unchiul Doru, mătușa Lenuța, Mirela cu soțul ei și copiii lor gălăgioși. Am pus masa în sufragerie și am încercat să păstrăm atmosfera relaxată.
După desert, Marcel s-a ridicat:
— Vreau să vă spun ceva. Ne bucurăm că vă avem aproape, dar avem nevoie și de spațiul nostru. Sauna nu e un loc public. Dacă vreți să veniți, vă rugăm să anunțați din timp și să aduceți ceva pentru toată lumea.
S-a lăsat o liniște apăsătoare. Mirela a dat ochii peste cap. Unchiul Doru a bombănit ceva despre „zgârcenie”. Mama s-a uitat la mine cu ochii umezi.
— Clara… tu chiar vrei să ne pui condiții?
Mi-am adunat curajul:
— Da, mamă. Vreau să fim o familie adevărată, nu doar niște profitori unii de alții.
Au plecat devreme în seara aceea. Câteva zile nu m-a sunat nimeni. Dar apoi mama a revenit:
— Clara… poate ai avut dreptate. Poate ne-am obișnuit prea mult cu binele.
Relațiile s-au schimbat după acea discuție. Unii au venit mai rar, dar când veneau aduceau prăjituri sau sucuri. Alții nu au mai venit deloc — și poate era mai bine așa.
Am învățat că uneori trebuie să spui „nu” chiar și celor dragi ca să nu te pierzi pe tine însuți. Că iubirea nu înseamnă sacrificiu fără limite.
Mă întreb uneori: câți dintre noi avem curajul să punem limite familiei? Și cât de mult suntem dispuși să pierdem din noi pentru a-i mulțumi pe ceilalți?