Am refuzat să mă căsătoresc cu iubita mea însărcinată: O familie sfâșiată și conștiința mea la răscruce

— Mihai, trebuie să vorbim. Vocea Anei tremura, iar ochii ei căprui erau plini de lacrimi. Eram în bucătăria mică din apartamentul părinților mei, unde abia încăpeam amândoi între frigider și masa veche. M-am uitat la ea, simțind deja un nod în gât, de parcă știam ce urmează.

— Sunt însărcinată, Mihai. Nu știu cum s-a întâmplat… dar e adevărat.

Am simțit cum tot aerul din cameră dispare. Mâinile mi-au început să tremure, iar mintea mi s-a golit. Nu eram pregătit. Aveam doar douăzeci și trei de ani, abia terminasem facultatea și încă nu-mi găsisem un job stabil. Ana era cu un an mai mică, studentă la Litere, visând la o carieră de profesoară. Niciunul dintre noi nu era pregătit pentru un copil.

— Mihai, spune ceva! a șoptit ea, cu vocea frântă.

— Nu știu… Nu pot… Ana, nu pot să fiu tată acum. Nu așa. Nu suntem pregătiți!

A izbucnit în plâns, iar eu am simțit cum mă scufund într-o groapă fără fund. În acea noapte nu am dormit deloc. M-am plimbat prin parc, încercând să găsesc o soluție. Mă gândeam la părinții mei, la ce o să spună tata — omul care a muncit toată viața la combinat ca să-mi ofere tot ce n-a avut el niciodată.

A doua zi dimineață, Ana a venit cu mama ei la noi acasă. Mama a început să plângă când a auzit vestea, dar tata… tata s-a ridicat de la masă și m-a privit ca pe un străin.

— Mihai, trebuie să-ți asumi! Așa am făcut și eu când am aflat că mama ta e însărcinată cu tine. Nu există alt drum!

— Nu pot, tată! Nu vreau să mă căsătoresc doar pentru că așa trebuie! Nu vreau să trăiesc o viață pe care nu mi-o doresc!

Tata a izbucnit:

— Ești un laș! Un copil răsfățat! Ai uitat de unde ai plecat? Ai uitat ce înseamnă onoarea?

M-am ridicat și am ieșit trântind ușa. În spatele meu am auzit-o pe mama plângând și pe Ana încercând să-i explice mamei ei că nu e vina mea. Dar eu știam că toți mă vor judeca.

Zilele următoare au fost un coșmar. Ana m-a sunat de zeci de ori. Am ignorat-o. Prietenii mei au început să mă evite, iar tata nu mi-a mai vorbit deloc. Mama încerca să mă convingă să mă întorc la Ana, să fac „ce trebuie”.

— Mihai, gândește-te la copil! La viitorul lui! Ce o să spună lumea?

Dar eu nu mai puteam. Simțeam că mă sufoc sub greutatea așteptărilor tuturor. Într-o seară, am mers la Ana acasă. Era palidă și slăbită.

— Mihai, nu vreau să te oblig la nimic. Dar vreau să știu dacă vei fi lângă mine, chiar dacă nu ne căsătorim.

Am tăcut mult timp.

— Nu știu dacă pot… Ana, îmi pare rău.

A izbucnit în plâns și mi-a spus că va păstra copilul, chiar dacă va fi singură. Am plecat de acolo cu inima frântă.

Lunile au trecut greu. Tata nu-mi mai vorbea deloc; mama încerca să facă legătura între noi, dar fără succes. Ana s-a mutat la bunica ei din satul vecin, unde a născut o fetiță — Maria. Am văzut-o doar în poze trimise de mama Anei.

Într-o zi, tata m-a chemat la el în atelierul din curte.

— Mihai, ai făcut ce ai crezut tu că e bine. Dar să știi că uneori curajul nu înseamnă să fugi de responsabilitate, ci să o accepți chiar dacă te sperie. Eu am greșit când te-am judecat prea aspru… dar tu ai greșit când ai fugit.

Am simțit cum mă prăbușesc sub greutatea acestor cuvinte. Am mers la Ana după câteva zile. Era obosită, dar senină.

— Vrei să o vezi pe Maria?

Am dat din cap și am ținut-o pentru prima dată în brațe pe fetița mea. Era atât de mică și fragilă încât mi-au dat lacrimile.

— Nu știu dacă voi putea fi tatăl pe care îl merită… dar vreau să încerc.

Ana a zâmbit trist:

— E tot ce contează acum.

De atunci am început să merg mai des la ele. Încerc să fiu prezent în viața Mariei, chiar dacă nu suntem o familie „normală”. Tata încă nu vrea să audă de Ana, dar mama vine uneori cu mine și se joacă cu nepoata ei.

Sunt nopți în care mă întreb dacă am făcut bine sau rău. Dacă am fost slab sau sincer cu mine însumi. Poate că uneori curajul înseamnă să-ți asumi greșelile și să mergi mai departe.

Oare câți dintre noi alegem drumul cel greu doar pentru că „așa trebuie”? Sau avem dreptul să ne urmăm inima chiar dacă îi rănim pe cei din jur? Voi ce ați fi făcut în locul meu?