Curățenia din sufletul meu: povestea unei femei care a schimbat totul într-o săptămână

— Doamnă, ați uitat un fir de praf pe biroul meu!
Vocea stridentă a Anei mi-a străpuns gândurile. Mă uitam la reflexia mea în geamul murdar al biroului de la etajul patru, încercând să-mi țin lacrimile în frâu. Mă numesc Mariana, am 42 de ani și luni dimineață am intrat pentru prima dată ca femeie de serviciu într-o agenție de publicitate din București. Nu era prima dată când mă simțeam invizibilă, dar niciodată nu fusesem atât de conștientă de cât de jos mă priveau ceilalți.

— Să nu uiți să ștergi și tastatura, că nu vreau să mă îmbolnăvesc de la microbii tăi! a continuat Ana, fără să mă privească măcar.

Am zâmbit amar și am dat din cap. Nu știa nimeni cine sunt cu adevărat. Nici că am terminat facultatea de Litere cu zece, nici că am lucrat ani buni ca redactor la o revistă care s-a închis peste noapte. Nici că soțul meu, Radu, m-a părăsit când am rămas fără serviciu și fără bani, lăsându-mă singură cu fiica noastră, Irina. Pentru ei eram doar „femeia de serviciu Mariana”, o umbră care se strecura printre birouri cu mopul și găleata.

În primele trei zile am adunat nu doar praful și gunoaiele, ci și frânturi de conversații, priviri aruncate pe furiș, bârfe și secrete. Am văzut cum Vlad, directorul de creație, își falsifica pontajul și pleca mai devreme în fiecare zi. Am auzit-o pe Ana vorbind la telefon cu o clientă despre cum „proasta de la curățenie” i-a murdărit pantofii scumpi. Am găsit bilete ascunse sub tastaturi, liste cu parole scrise pe post-it-uri, contracte uitate la imprimantă.

Miercuri seara, când am ajuns acasă, Irina m-a întrebat:

— Mamă, de ce plângi?

Nu i-am răspuns. I-am mângâiat părul și i-am spus doar atât:

— Uneori trebuie să treci prin noroi ca să vezi cine ești cu adevărat.

Joi dimineață, când am intrat în birou, am simțit privirile tuturor pe spatele meu. Erau obișnuiți să mă ignore, dar acum parcă voiau să se asigure că nu le ating nimic din „lumea lor”. Am șters birourile în tăcere, ascultând cum râd în spatele meu.

— Ai văzut ce papuci poartă? Parcă a venit direct din piață! a șoptit una dintre fete.

Am strâns din dinți. Nu era prima dată când eram judecată după haine sau după statut. Dar știam că totul se va schimba curând.

Joi seara am primit un telefon care mi-a schimbat viața. Era domnul Popescu, proprietarul agenției.

— Mariana, ai acceptat oferta mea? Ești pregătită?

— Da, domnule Popescu. Sunt gata.

Nu știa nimeni că eu fusesem aleasă să preiau conducerea agenției după ce domnul Popescu se retrage. El voia pe cineva care să cunoască oamenii din interior, care să vadă adevărata față a angajaților. Așa că m-a rugat să mă angajez incognito ca femeie de serviciu timp de o săptămână.

Vineri dimineață am intrat pe ușa agenției îmbrăcată într-un costum elegant, cu părul prins și machiaj discret. Toți au încremenit când m-au văzut.

— Bună dimineața! Sunt Mariana Dobre, noul director general al agenției. Vreau să ne întâlnim toți în sala de conferințe peste zece minute.

Ana a scăpat pixul din mână. Vlad a încercat să-și ascundă fața după monitor. Restul colegilor murmurau nedumeriți.

În sala de conferințe am privit fiecare chip în parte. Le-am povestit cine sunt cu adevărat și ce am văzut în aceste zile.

— În această săptămână am fost invizibilă pentru voi. Am văzut cum vă purtați cu cei pe care îi considerați inferiori. Am văzut lipsa de respect, bârfele, minciunile și ipocrizia. De azi înainte lucrurile se vor schimba radical aici.

Am anunțat concedierea celor care au încălcat regulile sau au dovedit lipsă de caracter. Ana și Vlad au fost primii pe listă. Restul au primit o ultimă șansă să demonstreze că pot fi oameni înainte de a fi profesioniști.

Când am ieșit din sală, Irina m-a sunat:

— Mamă, ai reușit?

— Da, iubita mea. Am reușit pentru noi două.

Acum privesc înapoi la acea săptămână și mă întreb: câți dintre noi judecăm fără să cunoaștem povestea celuilalt? Câte vieți ar fi altfel dacă ne-am uita mai întâi la suflet și abia apoi la haine sau statut? Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu?