Trădare la cantină: Cât valorează, de fapt, încrederea?

— Nu-mi vine să cred, Sorine! Ai spus că plătești și pentru mine!
Vocea mi-a ieșit mai ascuțită decât intenționam, răsunând peste mesele din cantina fabricii. Sorin, cu ochii lui mici și ageri, a ridicat din umeri, prefăcându-se mirat.
— Ce-ai, mă, Cătăline? Nu ți-am zis că n-am schimbat?
M-am uitat la bonul de casă: doar o ciorbă și-un felul doi. Al meu lipsea. Am simțit cum mi se strânge stomacul, nu de foame, ci de nervi. Era a treia oară luna asta când Sorin „uita” să plătească partea mea, deși mereu promitea că-mi dă banii a doua zi.

Înainte să fiu șef de tură, eram ca el: glumeam, făceam mișto de șefi, ne ajutam la greu. Dar de când am primit responsabilitatea asta, colegii mă priveau altfel. Unii cu respect, alții cu suspiciune. Sorin era dintre cei care păstrau aparențele, dar simțeam mereu că mă pândește la cotitură.

În ziua aia, după incidentul cu prânzul, am încercat să mă liniștesc. Am ieșit afară, la fumat, și l-am sunat pe frate-miu, Radu.

— Băi, Radule, tu ai avut vreodată impresia că toți te iau de prost?
— Ce-ai pățit iar la fabrică?
— Sorin… iar a făcut-o. M-a lăsat cu nota de plată și nici măcar nu i-a păsat.
— Lasă-l dracu’, Cătăline! Nu vezi că-ți râde-n nas? Așa-s oamenii: dacă le dai un deget, îți iau toată mâna.

Am închis telefonul cu un gust amar. M-am întors în hală și am încercat să-mi văd de treabă. Dar nu puteam să nu mă gândesc: cât valorează încrederea între oameni? Dacă pentru Sorin nu înseamnă nimic să mă mintă pentru douăzeci de lei, ce-ar face pentru o sumă mai mare? Sau dacă ar fi vorba de ceva serios?

Seara, acasă, i-am povestit totul soției mele, Ioana. Ea m-a ascultat cu răbdare, apoi a oftat:

— Cătălin, poate exagerezi. Poate omul chiar n-are bani…
— Ioana, nu e vorba de bani! E vorba că mă minte în față! Cum să mai am încredere în el? Cum să mai am încredere în oricine?

A doua zi am ajuns la fabrică mai devreme. M-am uitat la colegi altfel: fiecare zâmbet părea fals, fiecare glumă ascundea ceva. Parcă toți știau ce s-a întâmplat și râdeau pe sub mustață.

La pauza de masă am stat singur. Sorin a venit la mine cu două cafele.

— Hai, măi Cătăline, nu te mai supăra! Uite, ți-am adus cafea.
— Nu-i nevoie.
— Hai că-ți dau banii azi…
— Nu e vorba de bani! E vorba că nu pot avea încredere în tine!

A tăcut. Pentru prima dată l-am văzut rușinat. Dar rușinea lui nu m-a încălzit cu nimic.

În zilele următoare, tensiunea a crescut. Unii colegi au început să mă evite. Alții îmi făceau observații răutăcioase:

— Vezi să nu-ți fure cineva sandvișul azi!
— Ai grijă cu cine împarți masa!

M-am simțit tot mai singur. Într-o seară am ajuns acasă și m-am prăbușit pe canapea.

— Ioana, cred că nu mai pot. Parcă toată lumea e împotriva mea.

Ea s-a așezat lângă mine și m-a luat de mână.

— Cătălin, oamenii nu sunt perfecți. Dar nici tu nu poți trăi fără să ai încredere în nimeni. Poate trebuie să alegi cui îi dai șansa asta.

Am stat mult pe gânduri după discuția asta. În weekend am mers la țară la părinți. Tata m-a privit lung când i-am povestit totul.

— Băiete, lumea s-a schimbat. Pe vremea mea, dacă promiteai ceva, era lege. Acum… fiecare pentru el. Dar tot trebuie să găsești oameni pe care să te poți baza.

M-am întors luni la fabrică hotărât să nu mai las lucrurile nerezolvate. L-am chemat pe Sorin la o discuție serioasă.

— Sorin, vreau să lămurim ceva: dacă vrei să lucrăm împreună, trebuie să fim cinstiți unul cu altul. Dacă ai probleme cu banii, spune-mi direct! Dar nu mă mai minți.

A dat din cap și mi-a spus încet:

— Ai dreptate… Am avut niște datorii și mi-a fost rușine să recunosc. N-am vrut să te supăr.

Nu știu dacă l-am crezut pe deplin. Dar am simțit că trebuie să-i dau o șansă — nu pentru el, ci pentru mine.

De atunci am început să fiu mai atent cui îi ofer încrederea mea. Am învățat că uneori oamenii te dezamăgesc din slăbiciune, nu din răutate. Dar tot doare.

Acum mă întreb: cât valorează încrederea într-o lume unde fiecare pare să se gândească doar la el? Merită să mai riști să fii dezamăgit sau e mai bine să-ți ridici ziduri?