Uși închise: Povestea unei mame din București

— Vlad, deschide, mamă! Am adus sarmale și cozonac, știu că-ți plac… Vlad!
Am bătut din nou, mai tare. Ușa era aceeași ca întotdeauna, vopsită prost, cu urme de zgârieturi pe la colțuri. Blocul mirosea a var și a vechi, iar pe hol se auzea un televizor din alt apartament. M-am uitat la sacoșa din mâna stângă: sarmale aburinde, cozonac cu nucă, o sticlă de compot de vișine. Tot ce-i plăcea lui Vlad când era copil.

Dar nu mi-a răspuns nimeni. Niciun pas pe hol, nicio umbră sub vizor. Am simțit cum mă cuprinde frigul, nu doar cel de afară, ci unul care venea din piept, ca o gheară. Am încercat să-mi amintesc când am vorbit ultima dată cu el fără să ne certăm. Poate la Crăciunul trecut? Sau atunci când mi-a spus că vrea să se mute singur și eu am plâns?

— Vlad, te rog… Nu vreau decât să te văd. Să știu că ești bine.

Am rămas acolo, cu fruntea lipită de ușă, ascultând liniștea. O bătrână a trecut pe lângă mine, m-a privit cu milă și a intrat în apartamentul ei fără să spună nimic. M-am simțit mică și ridicolă, ca o fetiță care a pierdut ceva prețios.

M-am așezat pe scări, cu sacoșa lângă mine. Am început să plâng încet, fără zgomot. Mi-am amintit cum îl țineam de mână când mergeam la grădiniță, cum îi făceam pachetul pentru școală, cum îi citeam povești seara. Tot ce am făcut a fost pentru el. Am rămas singură după ce tatăl lui a plecat la altă femeie — Vlad avea doar opt ani atunci. Mi-am promis că nu-i va lipsi nimic, că voi fi și mamă și tată.

Dar poate am greșit. Poate l-am sufocat cu grija mea. Poate nu i-am dat destul aer să crească singur.

Telefonul mi-a vibrat în buzunar. Era un mesaj de la Vlad: „Mamă, nu pot vorbi acum. Te rog să mă înțelegi.” Atât. Fără explicații, fără „te iubesc”, fără „mulțumesc”.

Am simțit cum mă scufund într-o mare de neputință. Am vrut să-i răspund ceva — să-l cert? Să-l implor? Să-i spun cât mă doare? Dar n-am scris nimic. Am rămas acolo, pe scări, cu ochii închiși.

Mi-am amintit de ultima noastră ceartă. Era vară și Vlad venise acasă cu o fată — Irina o chema. O fată frumoasă, dar tăcută. Eu am început să-i pun întrebări: „Ce lucrezi? De unde ești? Ai frați?” Vlad s-a enervat: „Mamă, las-o în pace! Nu suntem la interogatoriu!” Eu doar voiam să știu cine e fata care îi furase inima băiatului meu.

După ce au plecat, Vlad mi-a spus: „Nu mai pot, mamă! Mă sufoci! Nu vreau să-ți mai spun tot ce fac!” Atunci am plâns toată noaptea.

Am încercat să-l sun a doua zi, dar nu mi-a răspuns. Luni la rând am trăit cu frica asta: că-l pierd, că nu mai sunt importantă pentru el.

Într-o zi, sora mea, Mariana, mi-a spus: „Lasă-l să respire! Și tu ai avut nevoie de libertate când erai tânără.” Dar eu nu știam cum să fac asta. Pentru mine, dragostea era grijă — mâncare caldă, haine curate, sfaturi la orice pas.

Acum stau pe scările astea reci și mă întreb: unde am greșit? De ce nu mai vrea să mă vadă? Oare dragostea mea l-a făcut să fugă?

O vecină a ieșit din apartament și s-a uitat la mine: „Doamnă Maria, tot nu v-a deschis băiatul?” Am dat din cap că nu. Ea a oftat: „Așa-s copiii azi… N-au timp nici de părinți.”

Dar eu știu că nu e doar vina lui Vlad. Știu că am greșit și eu.

Am plecat spre casă cu sacoșa grea și sufletul gol. Pe drum m-am oprit la biserică și m-am rugat: „Doamne, ajută-mă să-l înțeleg! Să-l las să fie fericit fără mine.”

Seara am pus sarmalele la frigider și am stat pe canapea uitându-mă la pozele vechi: Vlad mic, cu zâmbetul lui ștrengăresc; Vlad adolescent, rebel; Vlad student, mândru la absolvire. În toate pozele eram lângă el — mereu acolo.

Poate că acum trebuie să învăț să fiu departe.

A doua zi dimineață am primit un mesaj: „Mamă, îmi pare rău că te-am supărat. Am nevoie de timp pentru mine. Te iubesc.”

Am plâns din nou — dar altfel. Cu speranță.

Poate că dragostea adevărată înseamnă să știi când să te retragi.

Mă uit la ușa lui Vlad și mă întreb: oare va veni o zi când va deschide din nou? Sau trebuie să învăț să trăiesc cu uși închise?

Ce credeți voi? Poate dragostea unei mame să fie prea mult? Unde se termină grija și începe sufocarea?