Între două lumi: Povestea unei mame prinse între soț și părinți

— Dacă Vlad nu-i vede pe ai tăi, atunci nu-l va vedea nici pe mama mea! a tunat Radu, trântind ușa de la bucătărie. M-am oprit din spălatul biberoanelor, cu mâinile tremurând de nervi și neputință. În camera cealaltă, Vlad plângea, iar eu simțeam că mă prăbușesc sub greutatea acestor cuvinte. Cum am ajuns aici?

Totul a început cu visul nostru de a avea un copil. Doi ani de încercări, tratamente, analize, nopți nedormite și lacrimi ascunse. Am ajuns chiar să discutăm despre FIV, dar într-o zi, când aproape renunțasem, testul a ieșit pozitiv. Am plâns amândoi de fericire. Vlad a venit pe lume într-o dimineață rece de martie, iar eu am simțit că viața mea capătă sens.

Primele luni au fost grele, dar frumoase. Mama mea, Elena, venea des să mă ajute. Îmi aducea supă caldă, îmi spăla hainele și îl ținea pe Vlad ca să pot dormi o oră în plus. Tata, Ion, era mai rezervat, dar îl privea pe Vlad cu o mândrie tăcută. Pe de altă parte, mama lui Radu, doamna Viorica, era mai distantă. Venea rar și mereu găsea ceva de criticat: „Nu-l ține așa! Nu-i da lapte praf! De ce nu-l botezați la biserica noastră?”

La început am încercat să fac pe diplomata. Îi ascultam pe toți și încercam să-i împac. Dar tensiunile au crescut. Într-o duminică, la botez, Viorica a făcut o scenă pentru că nașii nu erau „de-ai noștri”. Mama s-a supărat și a plecat mai devreme. Radu s-a închis în el și a început să evite orice discuție despre părinții mei.

După botez, vizitele s-au rărit. Mama mă suna zilnic să mă întrebe de Vlad, dar Radu se încrunta de fiecare dată când îi răspundeam. „Nu vreau ca fiul meu să fie crescut după regulile lor”, mi-a spus într-o seară. „Ai tăi nu ne respectă.”

Am încercat să-i explic că părinții mei doar vor să ne ajute. Dar Radu era de neclintit. „Dacă îi lași să vină aici când vor ei, atunci nici mama mea nu mai vine!”

A urmat o perioadă rece ca iarna din afară. Vlad creștea, iar eu mă simțeam tot mai singură între două lumi care nu se mai întâlneau niciodată. Părinții mei mă întrebau mereu când pot veni să-l vadă pe Vlad. Viorica mă suna doar ca să-mi spună ce fac greșit ca mamă.

Într-o zi, mama a venit neanunțată. Aveam ochii umflați de plâns după o noapte albă cu Vlad bolnav. Când a intrat Radu în casă și a văzut-o, a izbucnit:
— Ți-am spus că nu vreau să-i văd aici fără să știm amândoi!
Mama s-a ridicat încet de pe canapea.
— Irina are nevoie de ajutor! Nu vezi cât e de obosită?
Radu a ridicat tonul:
— Nu e treaba dumneavoastră! E familia mea!
Mama a plecat plângând. Eu am rămas cu Vlad în brațe și cu inima sfâșiată.

Am încercat să vorbesc cu Radu în acea seară.
— Te rog, nu mă pune să aleg între tine și părinții mei!
— Nu te pun eu! Ei te pun! Dacă nu pot respecta regulile noastre, atunci nu au ce căuta aici!

Am început să mă îndoiesc de mine însămi. Poate că nu sunt o mamă bună dacă nu reușesc să-mi țin familia unită? Poate că am greșit alegând să stau aproape de părinții mei? Dar cum să le interzic să-și vadă nepotul?

Vlad a făcut un an și am organizat o mică petrecere acasă. Am invitat ambele familii, sperând că timpul va vindeca rănile. Dar Viorica a refuzat să vină dacă vin și ai mei. Tata a spus că nu vrea scandal și a rămas acasă. Am tăiat tortul doar noi trei, iar Vlad s-a uitat la mine cu ochii lui mari și senini, fără să știe cât de greu e pentru mine.

Într-o seară târzie, după ce Vlad adormise, l-am întrebat pe Radu:
— Crezi că facem bine? Crezi că Vlad va fi fericit fără bunici?
Radu s-a uitat la mine obosit:
— Mai bine fără scandaluri decât cu certuri non-stop.

Dar liniștea asta era ca un gol care creștea între noi. M-am trezit tot mai des plângând în baie sau scriindu-i mamei mesaje lungi pe care nu le trimiteam niciodată.

Într-o zi, tata m-a sunat:
— Irina, știu că ți-e greu. Dar noi suntem aici pentru tine oricând ai nevoie.
Am simțit cum mi se rupe sufletul.

Au trecut luni și nimic nu s-a schimbat. Vlad merge acum singur prin casă și spune primele cuvinte. Mă întreb dacă va ști vreodată cât de mult l-au iubit bunicii lui sau dacă va simți doar lipsa lor.

Uneori mă uit la Radu când îl ține pe Vlad în brațe și mă întreb: oare dragostea pentru copilul nostru ne va uni sau ne va despărți definitiv?

Poate că nu există răspunsuri simple când vine vorba de familie. Dar vă întreb: voi ce ați fi făcut în locul meu? Cum împaci două lumi care nu se mai vorbesc?